Jurnal de gamer: Far Cry New Dawn

În cele din urmă am terminat jocul Far Cry 5, iar finalul a fost unul destul de interesant având unele ”rădăcini” intr-un scenariu ce poate fi realitate din păcate în zilele noastre. Dacă ați luat contact cu Far Cry New Dawn și nu ați jucat încă Far Cry 5, o să aveți doar o simplă aventură într-o lume ce abia a depășit iarna nucleară.

Dacă ați jucat Far Cry 5 și ați ajuns la finalul haotic al jocului, o să rămâneți surprinși de mediul diferit care se conturează in Far Cry New Dawn, mai ales că prezența lui Joseph Seed rămâne un mister pentru prima parte a jocului. Zona cunoscută drept Hope County, Montana este schimbată o amintire față de cum era în urmă cu 17 ani, iar gruparea Highwaymen condusă de Mickey și Lou cunoscute drept ”Gemenele”(”The Twins”) fac legea.

Strategia jocului nu este diferită față de Far Cry 5, aveți în vedere abordarea misiunilor principale dar și a celor secundare. Singura diferență notabilă aici este dată de faptul că acțiunea are loc într-o singură regiune, cu mențiunea că prezența devine mai dificilă de învins pe măsură ce vă îndepărtați de bază.

Se spune că dușmanul dușmanului meu este prietenul meu, lucru care este conturat și în acest joc din momentul în care Joseph Seed vă acordă încredere și sprijin pentru a învinge gruparea Highwaymen. Aventura nebună din acest joc o să vă aducă aliați care să vă ajute în restaurarea unui mic loc pașnic în care umanitatea să se dezvolte, numit Prosperity. Succes ! :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *