VLC 2.0.3

Utilizatorii de linux cu ceva vechime în spate, vă pot spune că VLC este un media player excelent, suportul său fiind incontestabil atât pe partea video cât și audio, o combinație interesantă între Windows Media Player și Winamp, asta dacă vă simțiți atrași de comparații.

Lăsând comparațiile deoparte, este bine de știut că VLC este compatibil cu Windows XP SP2, Vista, Windows 7 dar și Windows 8. De asemenea VLC mai vine la pachet și cu un modul pentru navigatorul vostru de internet preferat. Arhitectura implicită a VLC este cea pe 32 de biți dar conform saitului VLC există și versiuni experimentale pentru arhitectura pe 64 de biți. Cea mai recentă versiune a VLC este 2.0.3, nume de cod Twoflower. Din păcate pentru utilizatorii de windows nu aduce prea multe schimbări specifice față de versiunea 2.0.2 când redarea multimedia sub Windows XP a fost ajustată. Pentru a descărca VLC 2.0.3 accesați acest sait și dați clic pe unul dintre butoanele specifice oferite de pagină. Ca și notă personală, țin să menționez faptul că VLC este compilat folosind GCC și nu un compilator specific Windows, dacă nu mă credeți porniți VLC și verificați în Help -> About. :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *