Duminica este ziua în care fiecare dintre noi se simte mai mult sau mai puțin leneș, mai ales când știți bine că de luni trebuie să o luați de la capăt cu munca și respectiv stresul. Dacă sunteți programatori munca voastră este întregită de existența vreunui program în care liniile de cod stau aranjate într-o anumită ordine, gata spre a face parte dintr-un soft complex. Pentru plăcerea voastră vă prezint două astfel de unelte cu sursă liberă, în care se poate programa în diferite limbaje.
Prima unealtă cu sursă liberă pe care doresc să o prezint se numește Geany. În trecut am interacționat și eu cu Geany și am folosit programul să creez mici scripturi, folosind limbajul de programare Python. Conform dezvoltatorilor Geany este: …a text editor using the GTK2 toolkit with basic features of an integrated development environment. It was developed to provide a small and fast IDE. It supports many filetypes and has some nice features. Pe lângă faptul că înțelege ordonarea fișierelor ce folosește limbajul de programare Python, Geany mai suportă și C, Java, PHP, HTML, Perl sau Pascal. O descriere completă a programului și a funcționalităților sale o aveți aici. Cea mai nouă versiune a programului este 1.22 și poate fi obținută prin clic pe această legătură.
Indiferent că sunteți un utilizator începător sau avansat de Windows, a existat cel puțin o dată în viața voastră când ați folosit programul numit Notepad, acest editor de texte pe cât de banal dar în același timp la fel de util. Spre bucuria acelora dintre voi care doreau ceva mai mult de la Notepad vă prezint o alternativă cu sursă deschisă a acestuia numită Notepad++: Notepad++ is a free (as in “free speech” and also as in “free beer”) source code editor and Notepad replacement that supports several languages. Running in the MS Windows environment, its use is governed by GPL License. Based on the powerful editing component Scintilla, Notepad++ is written in C++ and uses pure Win32 API and STL which ensures a higher execution speed and smaller program size. Lista completă a funcțiilor pe care Notepad++ le poate îndeplini sunt listate în cadrul acestei pagini iar kitul programului poate fi obținut de aici.
Neștiind ce să vă doresc vouă celor care sunteți programatori, vă urez să aveți cât mai puține defecte de funcționare de corectat la programele create :)