Tot despre Urban Terror

Acum o lună (aproximativ) am prezentat un articol despre jocul Urban Terror 4.3 și printre altele am menționat faptul că am relansat serverul pe care îl avusesem mai de mult sub versiunea 4.2. Recunosc că am sperat la o activitate pe acesta mai ales când pe Skype am câteva contacte care se jucau, cândva acest joc (cel mai probabil acum nu).

În acest moment pot spune că boții mișună liniștiți pe fiecare hartă disponibilă, dar jucători foarte rar. Ca și comparație, am întâlnit acum câteva zile un jucător român care mi-a spus că există un grup ce preferă cea mai veche versiune, respectiv 4.1. Am această versiune veche pe calculator și pot spune că merge perfect chiar și pe un Amd Duron cu procesor la frecvența de 1100Mhz și o placă video ce are 256Mb memorie. Partea mai gravă este că are problemă de securitate ce poate fi exploatată, respectiv flood (atac informatic), lucru care m-a determinat și pe mine să renunț în a deține un server la momentul respectiv.

Una caldă, alta rece aș putea spune acum, serverul va fi oprit cel mai probabil în jurul Anului Nou, asta după ce sarmanelele, salata de boeuf și cozonacul, își fac meandrele prin stomac. Îmi cer scuze dacă am stârnit speranțele cuiva dar timpul este prețios și se pare că acest joc și-a pierdut ”farmecul” printre români.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *