Programare în Python, primii pași

Nu știu ce tangențe are fiecare cu un anume limbaj de programare, dar în cazul meu ”fisa” a picat pe șarpele preferat, Python. Unul dintre motivele pentru care am încercat Python, a fost din cauza faptului că distribuția linux folosită în aceea perioadă, openSUSE, avea și Python instalat în mod implicit (lucru valabil și azi). Aventura mea cu acest limbaj de programare a început citind un material numit ”Byte of python v2” (python versiunea 2 era atunci) și apoi am început, dar nu am terminat, un alt material numit ”Learn Python The Hard Way v2”.

Călătorind cu viteza internetului către anul de grație 2024, vă pot spune că există destule materiale online care să vă ajute să începeți a învăța limbajul de programare Python. În cadrul acestui articol voi acoperi primii pași în Python pentru un utilizator de Windows.

Fără să mă lungesc prea mult la vorbă, este necesar să descărcați cea mai nouă versiune a limbajului de pe site-ul dezvoltatorului. Un ghid privind instalarea este disponibil în cadrul acestei pagini web, idea este practic să instalați Python și să modificați setările implicite doar dacă este necesar.

Al doilea lucru necesar pentru a putea începe aventura voastră cu Python este un IDE, un mediu de lucru în care să puteți crea, verifica și respectiv testa elementele create. Pentru Python aveți două opțiuni:
PyCharm Community Edition (faceți scroll în pagină este la final linkul de download), mai multe detalii despre program aveți în cadrul acestei pagini.

Visual Studio Code, informații despre acest program aveți aici.

Indiferent de programul ales, dacă pachetul aferent limbajului de programare Python a fost instalat corect, atunci acesta va fi detectat automat de ambele.

Trebuie notat aici faptul că PyCharm Community Edition are toate cele necesare pentru a începe cu învațarea limbajului Python, pe când prietenul Visual Studio Code are nevoie de câteva extensii instalate pentru a putea fi folosit. Extensiile sunt create de Microsoft, ele sunt urmîtoarele: Python, Python Debugger, Pylance și IntelliCode. De asemenea la cele enumerate aș sugera și extensia SonarLint care să ajute la depistarea eventualelor erori umane.

Următorul lucru pe care trebuie să îl aveți în vedere este timpul. Python este considerat un limbaj de programare ușor de învățat, dar ca orice lucru necesită lectură și exerciții de practică. Răspunsul la întrebarea magică ”Cât durează să învăț Python?” depinde foarte mult de investiția fiecăruia în acest demers. Din materialele parcurse se recomandă cel puțin două ore pe zi. Cel mai probabil inițierea și scrierea de programe minuscule, care printează detalii sau care efectuează anumite operații simple, poate fi înțeles în minute, dar restul precum funcțiile probabil că va dura ceva mai mult.

Dacă ați ajuns până aici fără să omiteți rândurile de mai sus, atunci nu rămâne decât să prezint o mică listă cu resurse care să vă ajute în acest demers. Lista mea de repere cuprinde următoarele:
Youtube de unde recomand următoarele resurse



Ordinea acestor resurse de pe Youtube nu este un top 3.
Udemy, vă puteți face cont ca să accesați resursele oferite gratis
– pentru cei care preferă un material offline, vă sugerez Learn More Python 3 The Hard Way, faceți clic pe unul dintre cele două site-uri de tip mirror ca să descărcați versiunea PDF a documentului.

Și… asta a fost tot, spor la învățat 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *