Workstation și Fusion Pro oferite gratis de VMware

În timp ce scriu aceste rânduri îmi dau seama că unele persoane vor ajunge să mă critice pentru acest articol, cordial vă precizez că îmi asum asta. Atunci când timpul îmi permitea să testez diferite distribuții linux VirtualBox era aliatul meu fidel, dar în momentul când am cunoscut VMware Player și l-am testat am decis să plec din tabăra Oracle și să mă mut în cea a VMware.

La acel moment VMware Player era programul de virtualizare gratis oferit de VMware, iar Workstation Pro era desigur versiunea plătită cu unele chestii în plus, precum funcția de a face Snapshot, oferită gratis de VirtualBox (nu mi-a păsat prea tare de asta să fiu sincer). Prin mijlocul lunii mai, anul curent, când lumea începuse să se obișnuiască cu faptul că Broadcom trage sforile la VMware, pe blogul companiei apare un articol interesant despre faptul că produsele software de virtualizare Fusion și Workstation Pro sunt oferite gratis publicului larg (adică mie, ție, vouă, utilizatorii casnici ca să zicem așa).

Pentru aceia dintre voi care nu sunt familiari cu denumirile, treaba stă cam așa:
– Workstation Pro, este programul oferit de VMware pentru utilizatorii de Linux și Windows
– Fusion Pro, este programul oferit de VMware pentru utilizatorii de MacOSX.

Pentru a descărca versiunea potrivită a programului de virtualizare este necesar ca mai întâi să faceți un cont pe platforma celor de la Broadcom și apoi să urmați unul dintre aceste link-uri:
Workstation Pro
Fusion Pro
Postarea de pe Twitter unde am putut găsi aceste link-uri oarecum pierdute pentru mine, undeva prin platforma de suport a celor de la Broadcom 😒

Spre bucuria mea, importul vechii mașini virtuale create sub VMware Player 16 a funcționat fără probleme.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *