Vânt puternic, precipitații mixte și avertismente meteo de cod galben sunt prezentate zilele astea pe la televizor. Din punct de vedere calendaristic primăvara a început ”oficial” și dacă nu ați ieșit la o scurtă plimbare printr-un parc sau zonă de agrement nu prea aveți cum să observați asta din prispa bârlogului modern în care vă aflați.
Departe de agitația de afară… la… câțiva milimetri grosime, se află în balconul din dotarea apartamentului o hortensie. Pentru aceia dintre voi care nu știu hortensia, denumită științific Hydrangea, este o floare de origine asiatică care înfolorește de primăvara până toamna, dar care rezistă în același timp si frigului iernii. Chiar dacă ea este făcută pentru viața în aer liber vă asigur că și în balcon o duce destul de bine, căci pentru ea și respectiv pentru balconul meu a venit deja primăvara.