Jurnal de gamer: Adio Nvidia GeForce Now

Aventura mea cu serviciul de cloud gaming Nvidia GeForce Now a început timid pe data de 14 februarie 2021. La momentul când m-am abonat, acest serviciu abia ieșea din faza Beta și se îndrepta către promovarea publică. Prețurile de la abonamente erau, cel puțin atunci, cu mult sub ceea ce observasem de la Google Stadia de exemplu, astfel că am ales GeForce NOW Founders la prețul de 27.45 euro / 6 luni.

Experiența a fost una plăcută, mă bucuram că aveam într-un singur loc jocurile cumpărate de pe cele 4 platforme: Steam, EA Play (fostul Origin), Ubisoft Connect și Epic Games (de unde mai putem obține și jocuri gratuite dacă nu știați). Pe Windows 10 și apoi pe Windows 11 m-a bucurat de clientul creat pentru a mă juca iar pe AlmaLinux 8 foloseam Google Chrome ca să mă pot relaxa.

Chiar dacă viața cotidiană mă ține departe de laptop în cea mai mare parte a zilei, serile mi-au dat șansa de a termina jocuri interesante precum seria Metro, Farcry 4, 5 și New Dawn(un fel de 5.5 așa…). Din categoria celor Free 2 Play nu puteam rata ocazia de vedea cum se mișcă Destiny 2 fără lag.

De ce am ales să renunț?… ar întreba cineva. Pot spune că în ultimele 6 luni am observat cum perioada de așteptare a crescut, ultima dată am fost numărul 68 lucru de înțeles de vreme ce prețul abonamentelor a fost schimbat. Pentru tipul meu de abonament, cel puțin momentan, nu există impact. Din păcate pentru sesiunile de gaming în care încercam să mă joc de exemplu Euro Truck Simulator 2 sau American Truck Simulator observam cum progresul jocului nu era sincronizat, un lucru care a devenit deranjant. Situația persistă și acum chiar dacă utilizatorii se plâng inclusiv pe Reddit de această situație. Aceiași situație am observat-o și la Cities Skylines, astfel că încep să cred că și alte jocuri de pe platforma Steam pot fi afectate de problema sincronizării progresului din cloud. Vestea bună aici este că după instalarea locală, jocurile nu au probleme cu sincronizarea progresului.

Pe final… părerea mea despre serviciul de cloud gaming Nvidia GeForce Now este, momentan, neutră. Nu se poate negra faptul că acel calculator plin de ”praf” poate deveni un ”făt-frumos”, dar faptul că sincronizarea pentru anumite jocuri a devenit problematică la care se adaugă și perioada de așteptare întâmpinată uneori, ar trebui să dea de gândit căci poate cei 10 euro / lună cât costă acum un abonament pot fi economisiți pentru a face pasul spre un calculator cu performanțe mai bune decât ”făt-frumos”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *