Coafor canin

Iată că zilele de 1, 8 și cu permisiunea doamnelor și domnișoarelor, ziua de 9 martie au trecut la fel de repede precum au venit și o dată cu ele am trecut către următorul sezon respectiv primăvara. Pe lângă trecerea în acest sezon s-a putut observa cum ziua a început să crească și temperaturile să oscileze, drept urmare am zis să ies pe afară și să respir aerul de primăvară. Reîntors acasă pe la 19:32 mi-a răsărit idea de a mai scrie o nouă chichiță cotidiană, prima pe acest sezon.

După o plimbare bună prin una din zonele de agrement specifice orașului meu pot spune că am simțit primăvara, iar specia umană a început să iasă de asemenea din bârlog. Fie că este vorba de familii alături de copii, cupluri care își jură mai mult sau mai puțin dragostea materială, primăvara reprezintă și timpul în care natura se ”trezește” și o dată cu ea și spiritul antreprenorial din unii oameni care caută desigur să facă un ban, căci pe vremurile astea nu poți avea niciodată prea mult dar poți avea întotdeauna prea puțin.

Photo0602

Cea mai nouă afacere promovată de stâlpii de electricitate este cea de coafor canin. Nu mă înțelegeți greșit, ador atât câinii cât și pisicile, drept urmare era inevitabil până la urmă să nu apară cineva care să presteze astfel de servicii. Personal totuși sunt de părere că și animalele de companie, cazul de față câini, merită atenție așa cum și noi ne acordăm propriei persoane. Momentan nu dețin un câine dar asta nu înseamnă că nu mă pot întreba unele lucruri mai mult sau mai puțin retorice: persoanele care lucrează într-n astfel de salon se numesc coafeze și respectiv frizeri canini? oare cum au obținut aceste calificări? oare ce fel de bacșiș vor accepta, bani de la stapân sau granule de la câine? și desigur mă întreb care este tendința pe 2013 la stilul canin de îngrijire a părului?… iar întrebările pot continua. Ca să fie treaba treabă, pe afiș se puteau efectua programări la acest salon, astfel mă văd nevoit să mă întreb oare ce fac stăpânii cât animalele lor de companie sunt la frizer sau coafeză? Mrrr…

Notă suplimentară: numele firmei și numărul de telefon pentru programări au fost ascunse pentru a nu face publicitate suplimentară salonului. De asemenea îmi cer scuze de calitatea imaginii era seară și în plus eram în mișcare. :D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *