Pe vremea răposatului privitul la televizor era o activitate scumpă și de multe ori încărcată cu elemente de politică specifică acelor vremuri… nu are rost să intru în prea multe detalii aici. După revoluție banala antenă de pe bloc a început să ne conecteze la un număr mai mare de canale, care emiteau pe tot parcursul zilei și nu doar 2 ore. Progresul, dacă se poate numi așa, a venit o dată cu nașterea companiilor de cablu și astfel a început aventura mea de plătitor de abonament pe partea de audio-vizual.
Nu știu cum stă treaba pe la Romtelecom sau UPC, dar de ceva timp știu cum este să fii abonat al RCS&RDS: o aventură în fiecare lună căci nu știi ce mai coace ”șeful”. Toată lumea știe că această companie are cele mai mici prețuri de pe piață când vine vorba de servicii și oricât de mult ne-ar bucura asta, se pare că același lucru le dă și lor puterea să ne mai dea câte un șut în fund. Primii abonați care au avut de suferit sunt cei ai platformei satelit Digi, care începând de azi 30 noiembrie, vor rămâne fără posturile oferite de Discovery Networks, acestea fiind transformate într-un pachet separat care costă 7 lei pe lună.
Dacă pentru o clipă, oricât ar fi durat ea, ați crezut că abonații serviciului de CATV vor scăpa, ȚEAPĂ că nu e așa. Noi vom primi șutul în fund abia după 1 ianuarie 2013, conform mesajului descoperit de mine în mail azi de dimineață: Pregateste-te de aventuri extraordinare… pe bune!? …cu noile canale din grila de programe Digi TV: Digi Animal World si BBC Entertainment. Cele mai noi documentare si emisiuni, de la cele mai mari case de productie, cele mai interesante episoade, te vor tine cu sufletul la gura, alaturi de noi, incepand cu luna decembrie. Canalele Digi Animal World si BBC Entertainment vor inlocui Animal Planet si Discovery Channel, care ies din grila la 01.12.2012.
Din câte știu eu Romtelecom are de asemenea câteva posturi proprii dar nu am auzit să scoată din grilele lor anumite posturi care le fac concurență. RCS&RDS mi-a băgat pe gât atâtea ”digiuri”, dar din păcate chiar nu mă uit și nici nu am de gând să mă uit la ele. Recunosc la început am aruncat un ochi și am putut observa la documentarele vizionate poartă emblema BBC, aceasta fiind prezentă la începutul sau sfârșitul documentarului. Faptul că după 1 ianuarie 2013 postul tv BBC va apărea în grila RCS&RDS subliniază și mai mult tangența avută de ungur cu britanicii. Deși mi-am exprimat oful într-o petiție online la adresa acestei firme, trebuie să recunosc că după umila mea părere nu va avea nici un efect.
O altă schimbare ce ar putea veni din partea acestei firme respectabile care își anunță clienții când efectuează anumite schimbări prin poștă, mail sau sms ca și în cazul facturii, vizează posturile Eurosport 1 și Eurosport 2, anunță cei de la gps.ro mari fani și ei ai Companiei RCS&RDS. Acum nu știu cât de adevărat este și acest fapt, probabil vom afla când dispar și aceste posturi din grila tot mai mică de programe oferită. Personal sunt de părere că nea unuguru` și a sa companie au niște datorii care se apropie de un termen limită și desigur că o dată ce te împrumuți mai trebuie să dai și înapoi… în cazul de față eliminarea de posturi din grilă și înlocuirea lor, DAR păstrarea abonamentului către clienți la același preț desigur.
Licențiere:
emblema și denumirea RCS&RDS sunt mărci înregistrate ale RCS&RDS S.A. Romania