Salut unui alt chinez

Cine a spus că trebuie să ai grijă de lucrurile pe care le porți asupra ta a avut foarte mare dreptate, din păcate nu același lucru s-a aplicat și la subsemnatul. Astfel că după ce am prins viață prin Brasov, putere de vânătoare prin China, am ajuns totuși către un alt chinez puțin mai dotat și când spun puțin îl subestimez. Nu știu dacă a fost un ceas bun sau rău, dar o dată ce telefonul iHunt a decis că ecranul poate să fie și mai lent am ajuns la Huawei P9 Lite versiunea 2017, ca orice român dornic de ceva la reducere.

Cel mai probabil atunci când auziți despre ceva numit ”lite” vă gândiți la ceva mai redus, poate mai slab, dar situația este alta. Sub ecranul de 5,2 inch se găsește un procesor octa core (8 nuclee) Kirin 655 pe 64 de biți cu patru nuclee la viteaza maximă de 2,1 Ghz, iar celelalte patru la viteza maximă de 1,7 Ghz. Pentru partea grafică chinezul vine cu cip integrat Mali T830, la care mai adăugăm 3 Gb de memorie RAM și sistemul de operare ales Android 7.0.

Faptul că este dual-sim și că suportă 4G este din nou un plus pentru denumirea umilă acordată acestui telefon. Deci… Când ați încercat ultima dată ceva ”lite” ? :)

Producătorul specifică în descrierea dispozitivului că are 16 Gb memorie internă de stocare, dar așa cum bine se știe spațiul real disponibil la utilizator este mult mai mic, de fapt este chiar la jumătate, lucru total familiar celor care folosesc dispozitive cu Android. Suportă carduri SD de maxim 256 Gb, dar până acum unul de 15 Gb este destul de bun pentru necesitățile mele. Astfel după ce realizați actualizările la aplicații și mai instalați altele, puteți fi cumva în situația mea

Ca orice dispozitiv realizat de o corporație mai mare, avem de-a face și cu aplicații proprii precum HiCare sau HiGame, menite desigur să ne asiste dar și în același timp să colecteze date despre utilizator. Cu siguranță mai există și altele instalate pe care momentan nu le-am descoperit. Aplicații precum Facebook, Google Drive sau Play Music și-au facut și ele loc dar le-am dat frumos Disable, căci așa le este lor mai bine.

Îmi dau seama că după aceste rânduri cineva ar întreba care sunt lucrurile negative (minusuruile dispozitivului) ce pot fiu observate. De departe, in viziunea mea desigur, cel mai mare minus este suprafața lucioasă a telefonului. Las deoparte faptul că trebuie folosit un mic ”ac” pentru a scoate bucata de plastic ce ține cartela SIM și cadrul microSD in slot, chiar și faptul că este un spion mic ce colectează date, suprafața lucioasă este totuși precum un șut în dos. Teoretic dacă doresc un servețel fin mă duc frumos și cumpăr o rolă sau pachet și desigur mă folosesc de el. Oare la ce s-au gândit cei de la Huawei cu suprafața asta lucioasă? Un telefon este ca un animal de companie pentru unii, fie în buzunarul de la blugi, în geantă rătăcit pă lângă chei sau o trusă de machiaj… da… suprafața cu siguranță nu va mai rămâne lucioasă mult timp ci va deveni un zig-zag de urme.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *