Se pare că de ceva timp nu mai scris un articol pe aici, astfel că a venit cazul să rup monotonia creată prin publicarea de articole cu podcasturi prezentându-vă o chichiță cotidiană. La sfârșitul săptămânii trecute a trebuit să ajung până la un hypermarket situat la câțiva kilometrii de locul unde stau eu. Transportul către hypermarket este moca (adică gratis) și trece pe lângă numeroasele blocuri ”argintii” care compun anumite cartiere din oras.
Asupra mea am avut un dispozitiv mobil, un telefon dotat cu Android având modul de conectare wireless activ. Spre suprinderea mea am putut constata că pentru un oraș precum cel natal, rețelele fără fir sunt oriunde, multe dintre ele folosind ca și protocol WEP pentru criptare și prea puține WPA/WPA2. Nu stau să mă gândesc cum stă treaba în orașele mari și rețelele wireless din cartiere, ci mai degrabă stau și mă gândesc cum stă treaba la nivel global.
Da, știu, avem sateliți în orbită, dar totuși cum rămâne cu cablurile?… la urma urmei RDS-ul a ornat destul de frumos stâlpii din oraș, mai ales unii din cadrul anumitor intersecții. Curiozitatea mi-a fost satisfăcută de către site-ul www.submarinecablemap.com, care prezintă ”căblăria” de la nivel global, frumos aranjată și care acoperă aproape tot mapamondul mai putin Antarctica. Căutarea mi-a adus în centrul, atenției și pagina de Wikipedia dedicată acestor cabluri submarine, singurele lucruri care m-au impresionat au fost că acestea au 69 milimetri în grosime și cântăresc 10 kilograme pe metru.
Dacă în 1850 primul cablu submarin asigura funcționarea telegrafului, în 2013 ne ”scăldăm” într-o mare de unde radio mai ceva ca în cuptorul cu microunde, dar la sfîrșitul zilei ne bucurăm că am reușit să le utilizăm în atingerea scopurilor mai mult sau mai puțin personale, fără să avem idee că undeva la bază un cablu asigură ”toată magia”.
Nu-mi plac cablurile prea mult, dar uneori sunt necesare.